John Adams (n. 30 octombrie 1735 - d. 4 iulie 1826) a fost primul vicepreşedinte (între 1789 - 1797) şi al doilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (între 1797 - 1801).
John Adams a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Războiului de Independenţă al Statelor Unite din Massachusetts şi unul din diplomaţii majori ai anilor 1770. Privit pe bună dreptate ca unul dintre Părinţii Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, John Adams a devenit fondatorul unei importante familii de politicieni, diplomaţi şi istorici. Reputaţia sa ca unul dintre persoanele majore ale istoriei Statelor Unite a crescut constant în ultimii ani. Astfel, istoricul Robert Rutland trage concluziile despre Părinţii Fondatori: "Madison a fost un mare intelectual ... Jefferson irevocabilul idealist and Franklin cel mai încântător şi versatil geniu ... dar Adams a fost cel mai captivant părinte fondator din majoritatea punctelor de vedere." [Ellis p 230].
Biografie timpurie
John Adams s-a născut în satul Braintree (Quincy), statul Massachussetts la 30 octombrie (conform stilului vechi 19 octombrie) 1735. Parinţii şi stămoşii săi au fost cetăţeni onorabili ai comunităţii încă de la întemeierea ei. Tatăl său, John Adams, era o persoana influentă în lumea afacerilor, fiind şi ofiţer în miliţia locală; mama sa, Suzanna Boylston Adams, era cunoscută pentru devotamentul ei pentru familie şi biserică. Familia Adams a venit din Anglia pe la 1640 şi s-au stabilit pe pământul pe care urmaşii lor încă îl mai cultivau în vremea copilăriei lui John.
Pe lângă instruirea informală căpătată în satul său natal, Adams a frecventat şi şcoala latină. În ciuda dorinţei sale de a deveni fermier, anii de scoală l-au pegătit pentru universitate şi pentru o cariereră de profesor de religie. Cu puţina pregătire în latină deprinsă de la Joseph Marsh, un om de ştiinţă local, John a luat examenul de admitere la Harvard College în 1751 şi şi-a început cei patru ani de studii univesitare care î-i incitau imaginaţia. La absolvire, în 1755, a acceptat postul de profesor la Worcester, în statul natal Massachusetts.
Cariera de profesor nu era exact ceea l-ar fi făcut pe Adams satisfăcut intelectual; elevii de abia ştiau ABC-ul şi observaseră că profesorul lor era preocupat de alte probleme. Poziţia lui, totuşi, i-a dat posibilitatea să-i cunoască pe intelectualii din Worcester, inclusiv pe James Putnam, un distins jurist. În final, Adams decide să facă o carieră în drept, făcându-şi ucenicia cu Putnam. Juristul Adams şi-a început cariera în Braintree scriind testamente şi acte de interes local. Pe 25 octombrie 1764 se căsătoreşte cu Abigail, fiica reverndului William Smith, cu care a avut o lungă convieţuire.
Adams şi-a exprimat concepţiile politice când a formulat protestul locuitorilor din Braintree împotriva Legii Timbrului (Stamp Act) care a devenit un model pentru demonstraţii similare în toată Noua Anglie. El considera taxa de timbru ca o povară inutilă pe spinarea poporului şi un act neconstituţional. Prin aceste idei a devenit cunoscut bine cunoscut în statul Massachusetts. Localitatea Braintree l-a recunoscut ca pe un fruntaş al comunităţii şi l-a ales în comitetul director al acesteia, dar activitatea sa de jurist îl obliga să stea mai mult la Boston, drept care a renunţat la amintita funcţie şi s-a mutat în capitala Provinciei Massachusetts în 1768.
Fiind întotdeauna pregătit pentru a afirma năzuinţa sa de libertate, Adams şi-a menţinut independenţa politică şi şi-a oferit serviciile oricui avea probleme. Cazul cel mai dramatic a apărut în 1770 când John Adams şi Josiah Quincy i-au apărat pe soldaţii britanici acuzaţi de crimă în masacrul de la Boston. Deoarece a preluat acest caz, Adams a fost atacat de ziarele patriotice dar în particular a fost felicitat pentru că a câştigat acest caz în favoarea libertăţii.
Din mai 1770 Adams a devenit reprezentantul oraşului Boston în adunarea legislativă (General Court). În 1771, se decide însă să părăsească viaţa politică, dar numai după 16 luni de semire-tragere revine la Boston.
In mai 1773 radicali l-au ales în Consiliul Guvernatorului (Governor’s Council) fiind implicat în unele manevre patriotice şi s-a bucurat cănd bostonienii au aruncat ceaiul în mare in celebra “Partidă de ceai de la Boston” din 1773. În acest fel a revenit la peteneriatul cu radicalii şi a devenit delegat al primului Congres Continental în 1774. În următorii trei ani la Philadelphia, Adams a forţat congresul să ia măsuri hotărâte care urmau să separe coloniile de Anglia. El a impus cu succes numirea lui George Washington în calite de comandant al forţelor Coloniale şi creearea unei forţe navale care să concureze supremaţia Angliei pe mare. În comitet şi Congres el a pus bazele principiilor de politică externă şi a ajutat la scrierea rezoluţiilor din 10 mai 1776 care declarau America independentă; de asemenea, a apărat Declaraţia de Independenţă în timpul dezbaterilor din Congres. În calitate de preşedinte al Comitetului pentru Război şi Armament timp de un an (1776-1777), Adams a încercat să echipeze armata. Impotant pentru cauza revoluţionară a fost şi corespondenţa extinsă precum şi srierile publicate. Lucrarile sale Novanglus (1774-1775) şi Gândul despre Guvern (1776) subliniau principiile libertăţii şi ordinii pentru Americani.
În 1792 a fost reales şi iar a acceptat resposabilităţile de vice-preşedinte cu energie şi seriozitate. Adams a prezidat Senatul SUA şi adeseori a avut votul decisiv pentru măsuri care să sporească puterile guvernului naţional, în general, sau acelea ale preşedinţiei în particular. Adams a conferenţiat în senat despre îndatoririle acestuia. A publicat o serie de eseuri Discursuri despre Davila (1791) care comentau în mare dezordinea civilă cu referinţă specială la revoluţia franceză. Spre deosebire de Washington, Adams avea rivali la preşedinţie şi ar fi trebuit să fie mai flexibil. În schimb, el i-a pemis lui Alexander Hamilton să-şi asume conducerea partidului federaslist în vreme ce încerca să se retragă din politica partizană asociindu-se chiar cu critici ai partidului. În timpul campaniei prezidenţiale din 1796 Hamilton a incercat în secret să-l substituie pe Thomas Pinckney lui Adams şi astfel a divizat partidul. Ca rezultat alegerea era extrem de aproape: Adams a căştigat preşedinţia cu trei voturi electorale (71 la 68) asupra republicanului Jefferson care în cadrul sistemului electoral pe atunci în uz, a devenit vice-preşedinte.
Adams şi-a început mandatul de presedinte pe 4 martie 1797. Foarte conştient de victoria lui fragilă, el a căutat să instaureze armonia politică. În cuvântul inaugural, urmărind evoluţia naţiunii, a afirmat credinţa lui în republicanism şi a chemat oamenii să pună capăt politicii partizane. El a încercat să ajungă la un acord cu Jefferson, să-i concilieze pe adepţii lui Hamilton şi să dea un curs paşnic controverselor cu Franţa asupra tratatului lui John Jay . Dar a întâmpinat mari greutăţi. În calitatea sa de prim preşedinte care a urmat unui altuia, Adams nu avea experienţă în a organizarea cabinetul aşa că a decis să păstreze cabinetul mediocru al lui George Washington, parţial pentru că dorea să-i reconcilieze pe federalişti şi pentu că ştia cât de greu este să găseşti oameni buni care să facă servicii. Cabinetul era federalist şi chiar mai mult Hamiltonian în ceea ce priveşte loialitatea.
